Un șef din CFR a fost reținut pentru șantajarea a doi colegi, pe care i-a amenințat cu dezvăluirea unor fapte de corupție

Un șef din CFR a fost reținut pentru șantajarea a doi colegi, pe care i-a amenințat cu dezvăluirea unor fapte de corupție
Publicat: 09/04/2013, 11:02
Actualizat: 29/03/2019, 18:09

Virgil Tcaciuc, șeful Serviciului licitații și contracte din CFR, a fost reținut de polițiști, fiind suspectat că a șantajat doi colegi cu funcții de conducere aduși de la Iași pentru a se ocupa de licitații, cărora le-a trimis mesaje de amenințare pentru a-i determina să renunțe la funcții.

Șeful Serviciului de licitații și contracte din CFR a fost reținut luni seară de polițiștii ieșeni, fiind acuzat de șantaj.

Surse din Poliție au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că persoanele șantajate de Virgil Tcaciuc sunt Florin Trandafirescu și Maria Monica Mihăileanu. Trandafirescu este consilier local PNL la Iași și a fost șeful Diviziei patrimoniu din CFR Iași, iar în prezent este director general adjunct pe proiecte europene la CFR Infrastructură.

Potrivit surselor citate, Florin Trandafirescu și Maria Mihăileanu ar fi fost aduși la structura centrală a CFR pentru a se ocupa de anumite contracte de licitații, fapt care l-ar fi deranjat pe Virgil Tcaciuc. Acesta este suspectat că, în perioada octombrie 2012 – februarie 2013, ar fi încercat să îi determine pe cei doi să renunțe la funcții, transmițându-le pe telefoanele mobile mesaje în care îi amenința că va dezvălui presupuse fapte de corupție. Anchetatorii au stabilit că aceste fapte de corupție nu erau reale.

Virgil Tcaciuc ar fi fost denunțat de către cele două persoane șantajate, iar anchetatorii au făcut luni percheziții atât la locuința lui din București, cât și la biroul acestuia din CFR. Anchetatorii au ridicat mai multe documente și telefoane mobile de pe care se presupune că le-ar fi trimis celor doi colegi mesajele de amenințare.

Poliția Română arată, într-un comunicat de presă transmis marți, că polițiștii de la investigații criminale din Poliția Județeană Iași au identificat un bărbat de 63 de ani, din București, suspectat de șantaj.

„În fapt, la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Iași au fost primite plângerile a două părți vătămate: un bărbat de 49 de ani, din municipiul Iași și o femeie de 39 de ani, din municipiul București, care au reclamat faptul că, în perioada octombrie 2012 – februarie 2013, au primit pe telefoanele mobile mai multe mesaje text prin care au fost amenințate cu darea în vileag a unor fapte compromițătoare”, a precizat Poliția Română.

În baza probelor administrate în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca marți să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași cu propuneri legale, a mai arătat Poliția Română.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Filmarea cu rapperul P. Diddy în timp ce își lovește fosta iubita a fost făcută...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Comerțul „arme contra petrol” dintre Rusia și Coreea de Nord, lovit de noi sancțiuni
×